Principalele tipuri de jante din aluminiu

Dacă doriți să vă schimbați jantele, din cauză că acestea sunt lovite sau din cauză că doriți să schimbați lookul vehiculului dumneavoastră, trebuie să vă puneți mai multe întrebări :

Care sunt diferitele tipuri de jante ?

Jantele sunt produse ale căror frumusețe vă poate lăsa fără grai dar ale căror caracteristici rămân de cele mai multe ori în umbră. În primul rând compoziția lor : când vorbim despre jantă ne referim, în limbajul curent, la tot obiectul. În realitate, jantele pot fi fabricate dintr-o singură piesă, jantele monobloc (cele mai întâlnite), sau pot fi compuse din mai multe părți ca de exemplu jantele demontabile : partea centrală, cercul și siguranța.

Jantele demontabile sunt constituite din două sau trei elemente sudate împreună pentru a forma o jantă completă.


Jantele demontabile sunt produse după diferite metode. Partea centrală poate fi forjată, sau poate fi fabricată prin turnare gravitațională. Cercul jantelor din 3 elemente este de obicei facut dintr-un disc de aluminiu dar poate să fie și din magneziu.

Acestea permit fabricarea jantelor pe măsură pentru aplicații diverse. La origine, acest tip de jante era fabricat pentru mașinile de competiție și s-a "democratizat" treptat la amatorii de tuning.

Jantele demontabile sunt rezervate pieței de gamă înaltă. Acestea permit o flexibilitate mai mare de adaptare și convin vehiculelor cu dimensiuni speciale sau pur și simplu pentru tuning. În caz de accident, este posibilă doar înlocuirea părții deteriorate din jantă.

Care sunt diferitele procedee de fabricație a jantelor ?

Pentru jantele monobloc

Jantele sunt produse prin introducerea aluminiului lichid într-o matriță special concepută. Simplu în aparență, nu trebuie să vă înșelați deoarece elaborarea jantelor de calitate necesită o mare îndemânare.

Turnarea gravitațională.

Turnarea gravitațională este cel mai simplu procedeu pentru a realiza forma. Gravitația este folosită ca matrița să fie umplută.

Turnarea gravitațională are ca avantaj principal prețul redus. Este o bună metodă în care designul este mai important ca greutatea.

Având în vedere că acest procedeu se bazează pe gravitație, densitatea aluminiului în acest tip de jantă nu este la fel de mare ca cea din jantele fabricate prin alte metode.

În general, aceste jante au nevoie de o masă mai mare pentru a îndeplini exigențele în materie de rezistență.

Turnarea la presiune joasă.

Turnarea la presiune joasă folosește o presiune scăzută pentru a introduce mai repede aluminiul în matriță, față de turnarea prin gravitație. Caracteristicile mecanice ale materialului sunt îmbunătățite datorită densității ridicate.

Costul de producere este puțin mai ridicat decât cel al metodei cu gravitație. Cu toate acestea, în ziua de azi, aceasta este metoda de producție de referință pentru jantele din aliaj.

Unii producători folosesc presiuni mai mari pentru a reduce greutatea jantelor și pentru a le ranforsa structura, dar asta implică costuri mai mari.

Janta turnată la presiune joasă reprezintă alegerea cea mai judicioasă de pe piața de piese de schimb deoarece posedă un echilibru foarte apreciat între greutate și rezistență.

Modelare la presiune joasă urmată de olărire.

Această metodă de vârf pornește de la o turnare la presiune joasă. Apoi, o mașină specială pune în rotație mulajul și încălzește partea exterioară a acestuia în timp ce brațe de ghidare apasă pe marginea jantei și o întind în sus la fel ca un olar.

Combinate împreună, căldura, presiunea și rotirea permit obținerea unei borduri de jantă cu o rezistență similară unei jante forjate, făcând totodată o economie substanțială.

O.Z a folosit această tehnologie timp de mulți ani pentru producerea jantelor sale pentru Formula 1.

Janta de schimb Formula HLT este unul din cele mai bune exemple de jante fabricate prin tehnologia de modelare la presiune joasă urmată de olărire.

Tehnologia HLT este o tehnologie folosită exclusiv de O.Z care o ține secretă.

Ceea ce trebuie să știți este faptul că toți producătorii încearcă să se aproprie de calitatea jantelor din aluminiu forjate, limitând costurile exorbitante necesare.

Jantele forjate

Sunt jantele de cea mai înaltă gamă.

Metoda de forjare constă în a modela janta dintr-un bloc de alumuniu folosind presiuni foarte mari.

Produsul finit este atât de dens și rezistent că jantele forjate sunt foarte ușoare.

Aceasta poate fi explicată prin faptul ca fibrele sunt deformate și orientarea cristalelor de metal este schimbată ceea ce ranforsează structura produsului finit.

Costul uneltelor, mașinăriilor și a manoperei fac din aceste jante un produs de lux.

Jantele demontabile

Cum am indicat și mai sus, metodele de fabricație ale jantelor demontabile nu diferă cu nimic de cele pe care tocmai le-am explicat, cu excepția că fiecare piesă este fabricată separat.

Aceasta permite multe combinații de procedee și de materii. Putem, de exemplu, să avem o jantă a cărei parte centrală este din magnesiu turnat, combinată cu o bordură din aluminiu forjat...


LiveChat
Whatsapp Messenger