Căutare în funcţie de dimensiuni

Pană : reparați sau schimbați anvelopa

Nu există nimic mai dezagreabil pentru un șofer decât să-și dea seama înainte de a se urca la volan că una din anvelope este dezumflată. Sau să audă zgomotul sinistru a unei anvelope care nu mai este bună, în timp ce rulează cu viteză pe autostradă. Din fericite, am progresat față de anii 50. Acum, anvelopele nu mai explodează ca niște baloane și tehnologiile moderne, ca de exemplu runflat sau tubeless, ne permit să evităm necazurile. Chiar și anvelopele standard, de gamă joasă, sunt solide.

Pe această pagină vă veți putea informa despre :

Diferitele tipuri de pană.

Corp străin : intrarea unui corp străin în banda de rulare provoacă pierderea mai rapidă sau mai înceată a presiunii. În general, cuiele, șuruburile, cioburile de sticlă sau pietrele ascuțite sunt responsabile de provocarea penei.

Presiune inadecvată : contrar zvonurilor populare, presiunea prea mare nu este cea mai riscantă, ci presiunea prea mică. De fapt, rularea cu un pneu cu o presiune mică poate deterioara structura internă a acestuia și poate mări rezistența la rulare. Riscul de a face pană este deci foarte mare și dificil de detectat.

Comportamentul care trebuie adoptat atunci când aveți pană.

Aici, nu vom trata schimbarea roții, ci adoptarea atitudinii cele mai potrivite pentru a limita riscul de accident.

Deseori, reflexul este de a ne opri cum simțim primele oscilații sau probleme de direcție. Dar în cazul unei pierderi brutale de presiune, sau chiar a unei explozii, cel mai bun reflex este acela de a accelera ușor pentru a recupera destulă ținută de drum pentru a ne putea opri in mod controlat.

Trebuie să știți că dacă mergeți în continuare cu o roată spartă diminuați drastic șansele de reparare într-un service.

Utilizarea sprayului antipană sau a roții de rezervă.

Sprayul antipană

Este posibil să reparați temporar un pneu tubeless (fără cameră) cu un spray antipană dacă daunele nu sunt foarte importante. Sprayul antinpană conține o spumă ce permite astuparea găurilor.

Trebuie să localizați spărtura pentru a scoate corpul străin și pentru a injecta conținutul sprayului în supapa de umflare. După ce vă urcați din nou la volan, este indicat să circulați cu viteză moderată.

Roata de rezervă.

Dacă tentativele de reparare temporară nu au funcționat, este indicat să folosiți roata de rezervă. Amintiți-vă să verificați în mod regulat presiunea roții de rezervă.

Pentru a vă schimba roata, începeți prin a trage frâna de mână și a băga în viteză pentru a imobiliza vehiculul pe toată durata operației.

Deșurubați piulițele de la jantă, ridicați mașina cu cricul și scoateți de tot piulițele pentru a putea scoate roata. Puneți apoi roata de rezervă și reînșurubați piulițele. După ce ați lăsat mașina pe sol, mai strângeți o dată piulițele.

Roata de rezervă nu este uo anvelopă ca și celelalte și nu vă permite să rulați cu peste 80 km/h ! Nu trebuie în nici un caz să înlocuiască pe termen lung anvelopa spartă.

Cum vă puteți asigura că anvelopa este reparată corect ?

În afara cazului în care aveți un kit de reparație tubeless și știți să-l folosiți, este primordial să mergeți la service.

Unele service-uri fără scrupule ar fi tentate să vă factureze prestația la un preț enorm.

Uitați cum trebuie reparată anvelopa :

  • Daunele trebuie să fie sub control.
  • Etanșeitatea membranei interioare trebuie să fie restabilită.
  • Gaura facută de corpul străin trebuie să fie reparată.

Pentru a controla daunele, este imperativ să demontați anvelopa de pe jantă și să inspectați anvelopa atât la exterior cât și la interior. Câteodată, o anvelopă care pare reparabilă din exterior se dovedește a fi inutilizabilă.

Un dop nu este suficient pentru a asigura reparația anvelopei deoarece nimic nu garantează faptul ca aerul nu mai iese. În sfârșit, blocarea canalului de aer cu o substanță adezivă nu este suficientă deoarece se poate infiltra umiditate care accelerează ruginirea componentelor metalice.

Pentru a fi reparată corect, membrana interioară trebuie curățată, trebuie înlăturate impuritățile, astupată și acoperită cu o substanță specială deoarece compusul din cauciuc care asigură etanșeitatea aerului are nevoie de o îngrijire specială pentru a asigura performanțe ideale.

Tehnologia runflat

Aceste anvelope au fost concepute la început de Michelin (PAX) și sunt astăzi fabricate de cei mai mari producători. Beneficiază de un cauciuc ranforsat pe flancuri, ce permite susținerea greutății vehiculului chiar și în caz de pană datorită flancurilor extrem de rigide. În caz de pană, este posibil să continuați să rulați, cu viteză redusă (80 km/h) până la cel mai apropiat service. Anvelopele runflat au, în funcție de producător, următorul semn pe flanc : ZP, SSR, ROF, EMT, RFT și BSR.

Capcanele pe care trebuie să le evitați atunci când schimbați anvelopele

Se pot înlocui anvelopele runflat cu anvelope clasice ?

Este posibil, dar trebuie să aveți grijă la următoarele puncte :

  • Este obligatoriu să aveți un kit antipană și o roată de rezervă.
  • Dacă vehiculul dumneavoastră este reglat pentru a folosi anvelope runflat, utilizarea anvelopelor clasice poate provoca o dezechilibrare (consultați articolele noastre despre masele nesuspendate pentru mai multe detalii).

Se pot înlocui anvelopele clasice cu anvelope runflat ?

Nu, din mai multe motive :

  • Trebuie să aveți un sistem de control al presiunii din cauza caracterului autoportant al flancurilor.
  • Anvelopele runflat sunt mai grele ca anvelopele clasice și vor avea consecințe negative asupra comportamentului mașinii dumneavoastră nefiind adaptată acestui tip de anvelope.
  • Anvelopele runflat trebuie montate pe jante runflat (în partea din dreapta a fotografiei de mai jos) cu reliefuri mai marcate, care evită dejantarea anvelopei din cauza pierderii presiunii.

Se poate schimba doar anvelopa spartă ?

Pe aceeași osie, sunteți obligat să aveți același nivel de uzură (5 milimetri diferență între șanțurile principale) și același pneu (același profil de aceeași dimensiune). În majoritatea cazurilor veți fi deci obligat să schimbați ambele anvelope.

În ceea ce privește mașinile cu 4 roți motrice, este de preferat să schimbați toate cele 4 anvelope deoarece înlocuirea anvelopei sparte poate provoca anomalii în sistemul de anti-derapare sau cel al controlului stabilității. Aceasta poate în unele cazuri să provoace daune importante vehiculului. Nu puteți să schimbați doar roata spartă decât dacă celelalte 3 roți sunt noi sau aproape noi.


LiveChat
Whatsapp Messenger